Angajații MAI se aliniază la startul curselor Bucharest Half Marathon 2017

“M.A.I. puternici în echipă” – sub acest slogan, mai mulți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au decis să se alinieze la startul curselor Bucharest Half Marathon 2017 Duminică, 14 mai a.c., Ministerul Afacerilor Interne va fi reprezentat la cursele ce se vor desfășura în cadrul Bucharest Half Marathon de mai mulți angajați – iubitori de atletism și care participă frecvent la astfel de curse. Nouă dintre aceștia – poliţişti, pompieri, studenţi ai Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” sau angajaţi de la Arhivele Naţionale ori de la C.S. Dinamo – au decis să marcheze prezența lor la acest maraton, purtând mesajul campaniei “M.A.I. puternici în echipă”.Colegii noștri vor lua startul la cursele de 10 km, 21 km şi ştafetă 3X7 km. Campania “M.A.I. puternici în echipă” a fost lansată anul trecut cu ocazia Campionatului European de Fotbal, având ca scop implicarea MAI în acțiuni de susținere a sportului în masă și a spiritului de fairplay.Cursele din cadrul acestui eveniment sportiv vor avea startul în zona Parcului Izvor, iar sosirea concurenților va avea loc în Piața Constituției. * * *În acest sfârșit de săptămână, pe parcursul desfășurării curselor Bucharest Half Marathon 2017, aproximativ 500 de efective MAI – polițiști, jandarmi și pompieri vor asigura măsurile de ordine publică și de protecție a participanților, precum și de siguranță rutieră. Pentru desfășurarea fără incidente a evenimentului, polițiștii rutieri vor restricţiona circulația pe arterele unde se vor desfășura competițiile sportive și vor fluidiza traficul pe artele adiacente, indicate ca rute ocolitoare.Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor, să se informeze cu privire la rutele ocolitoare și să manifeste înțelegere și politețe rutieră.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut