Arestat preventiv pentru evaziune fiscală

Un bărbat de 26 de ani, din judeţul Vâlcea, a fost reţinut de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Sibiu, şi apoi arestat preventiv pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Totodată, alte două persoane sunt cercetate, în stare de libertate, în acelaşi dosar. În fapt, s-a stabilit că B.M., în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Sibiu, în cursul anilor 2007- 2008, a achiziţionat produse petroliere din Bulgaria, pe care le-a comercilizat, ulterior, pe piaţa din România, fără ca veniturile să fie evidenţiate în actele contabile. În acest mod, s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat în cuantum de 680.475 lei. Totodată, organele de inspecţie fiscală au stabilit un TVA suplimentar în sarcina societăţii în valoare de 1.014.391 lei, societatea sibiană neavând drept de deducere a taxei pe valoare adaugată aferentă achiziţiilor intracomunitare de bunuri, întrucât nu îndeplinea condiţiile legale.Prejudiciul stabilit în cadrul dosarului penal este în valoare de 1.900.000 de lei.La data de 15 martie a.c., suspectul, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 din Legea 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu şi ulterior Tribunalului Sibiu cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. În urma deliberării, instanţa de judecată a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 de zile.Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Sibiu, iar cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi pentru recuperarea prejudiciului.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut