Autovehicule recuperate de politisti, in urma unor perchezitii.

Poliţiştii de investigaţii criminale au reţinut ieri trei dintre membri unei reţele infracţionale, pentru înşelăciune în formă calificată. În fapt, aceştia sunt suspectaţi că au închiriat autovehicule de la diferite firme, pe care ulterior le-au vândut unor terţe persoane, la un preţ mult mai mic decât valoarea reală, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3 miliarede de lei vechi.Ieri, 24 martie, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei şi al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi au reuşit probarea activităţii infracţionale a unei grupări specializată în traficul cu autovehicule închiriate.Astfel, în baza autorizaţiilor eliberate de Judecatoria Galaţi, poliţiştii au efectuat trei percheziţii în Capitală şi în judeţele Neamţ şi Vrancea.În urma descinderilor au fost retinuţi trei membri ai grupării, respectiv S. Aurel, de 25 de ani, R. Alin, de 25 de ani, domiciliaţi în Bucureşti şi M. Vasile, de 36 de ani, administrator, domiciliat în comuna Grumăzeşti, Judeţul Neamţ. Din cercetări s-a stabilit că membrii reţelei închiriau, pentru diferite perioade de timp, autoturisme şi autoutilitare de la diverse societăţi comerciale cu acest obiect de activitate, pe care apoi le vindeau la un preţ mult mai mic decât valoarea reală a lor.În urma percheziţiilor desfăşurate ieri, poliţiştii au recuperat trei autoutilitare şi un autoturism. Cei trei membri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă calificată, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Galaţi în vederea emiterii mandatelor de arestare. Cercetările continuă pentru probarea întregii activităţi infracţionale agrupării, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelaciune, fals şi uz de fals.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut