Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada martie – aprilie 2024, în baza aceleași rezoluții infracționale, acesta ar fi deținut și comercializat, către consumatori din județul Constanța, diferite cantități de cocaină (drog de mare risc), cristal (3-CMC, drog de mare risc) și substanțe psihoactive (2-MMC), pentru sume cuprinse între 700 și 1.000 de lei.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate cantități de drog de mare risc și substanțe psihoactive (cocaină, 3-CMC și 2 MMC) porționate și ambalate în plicuri autosigilante, precum și alte mijloace de probă.

La data de 23 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea unui bărbat, pentru 24 de ore.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Precizăm faptul că, în luna iunie 2021, bărbatul a fost trimis în judecată de către D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Constanța pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut