Bărbat prins în flagrant după săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie

Marţi, 21 martie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 33 de ani, imediat după săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie asupra unei tinere, în vârstă de 26 de ani, în timp ce se aflau pe o stradă din sectorul 2.La data menţionată, în jurul orei 21.00, agenţi de siguranţă publică din cadrul Secţiei 8 Poliţie, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat un bărbat care, după ce a împins o femeie, i-a smuls telefonul mobil, pe care aceasta îl ținea în mână, după care a fugit.Imediat, poliţiştii au plecat în urmărirea bărbatului, iniţial cu autospeciala, după care pe jos, acesta fiind prins şi imobilizat. Bărbatul a fost condus la sediul secţiei, pentru audieri. Totodată, în urma controlului corporal efectuat, a fost găsit asupra sa telefonul mobil sustras.Prejudiciul creat prin comiterea faptei a fost recuperat şi restituit persoanei în drept.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, cu bărbatul în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut