Misiuni desfășurate de structurile MAI

Vineri, 28 ianuarie, structurile de poliție desfășoară 6 acțiuni operative, cu 9 percheziții în dosare penale privind săvârșirea mai multor infracțiuni precum furt calificat, contrafacere, violarea secretului corespondenței, fals informatic și acces ilegal la un sistem informatic sau infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.

Într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de punere in circulație de bunuri contrafăcute, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Ilfov. Mandatele de percheziție cuprind două mari centre comerciale.  Până în prezent au fost identificate zeci  de standuri, care ar  oferi spre vânzare bunuri contrafăcute: articole de îmbrăcăminte,  articole de pielărie, parfumuri etc.

Acțiunea  beneficiază de sprijinul Jandarmeriei Române și al Jandarmeriei București.

De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea  procurorului de caz,  efectuează trei percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ilfov, Călăraşi şi Teleorman într-un dosar penal privind importul ilegal de deșeuri.

Alături de polițiștii de frontieră, la acţiune participă echipe din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor şi a Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Toate activitățile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet competente.

Bilanțul principalelor misiuni desfășurate de structurile MAI, în ultimele 24 de ore

Polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră și pompierii, aflați la datorie în ultimele 24 de ore, au fost pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor în cazul producerii unor evenimente nedorite.

Menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență au reprezentat principalele misiuni ale efectivelor MAI, care au intervenit la 3.960 de evenimente înregistrate la nivel național: 2.185 pe linie de ordine publică, iar 1.775 situații de urgență.

Infracționalitate și siguranță rutieră

În ultimele 24 de ore, la nivelul structurilor de poliție au fost sesizate peste 700 de posibile infracțiuni, aproximativ 21 % dintre acestea fiind sesizate din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 93 de autori de infracțiuni care au săvârșit 104 fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 56 de persoane și au fost depistate 13 persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, polițiștii au aplicat 7.795 sancțiuni contravenționale a căror valoare totală depășește 2,2 milioane lei. De asemenea, efectivele de jandarmi au aplicat 401 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 120.000 lei.

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe arterele de drum cu risc crescut de accidente pentru a asigura fluidizarea circulației și pentru a preveni producerea unor evenimente grave. În ultimele 24 de ore, au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce, 455 de permise de conducere și au retras 215 certificate de înmatriculare.

Situații de urgență și persoane salvate

Pompierii militari a salvat 7 persoane și au acordat asistență medicală de urgență pentru alte 1.380 de persoane.

De asemenea, pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 7 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.

Totodată, elicopterele Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale în urma cărora au fost salvate 11 persoane.

La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru salvarea a două persoane, aflate în situații critice.

 

Tranzitul frontierei de stat

În ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost tranzitată de 88.187 de persoane, și de 34.008 mijloace de transport.

Polițiștii de frontieră au reținut, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 324.529 de lei și au depistat 15 migranți ilegali.

Centrul Național de Conducere Integrată al MAI monitorizează situația operativă de la nivelul întregii țări pentru dispunerea măsurilor necesare pentru eficientizarea intervențiilor personalului MAI în sprijinul comunităților.

 

 

 

 

 

 

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut