Captură impresionantă de cocaină – 200kg, realizată de poliţiştii antidrog

Patru persoane au fost reţinute pentru trafic de droguri, ca urmare a acţiunilor ferme ale poliţiştilor antidrog;Drogurile veneau din Peru şi urmau să ajungă în Europa de Vest.La data de 11 mai a.c., poliţiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate ale Poliţiei Române au fost sesizaţi de către lucrătorii Biroului Vamal Constanţa Sud cu privire la un container suspect, sosit în Portul Constanţa din direcţia Peru. În mod operativ, poliţiştii antidrog, împreună cu colegii din cadrul Poliţiei de Frontieră, alături de procurorii DIICOT şi lucrătorii vamali, au efectuat un control asupra mărfurilor existente în containerul suspect. Printre cele 1300 de cutii cu suc, poliţiştii au identificat 8 cutii din carton, identice cu cele care conţineau sucuri, în interiorul cărora se aflau aproximativ 200kg cocaină, drogurile fiind ambalate în pachete a câte 1kg fiecare. Astfel, s-a procedat la supravegherea containerului care urma să ajungă la o fundaţie din Municipiul Arad, care figura ca importator în documentele de însoţire a mărfurilor. La data de 12 mai a.c., camionul care transporta containerul a ajuns la Arad, pe tot traseul de la Constanţa la Arad fiind monitorizat şi supravegheat de către poliţişti. Persoanele implicate, trei cetăţeni maghiari şi un cetăţean român, după efectuarea operaţiunii de vămuire, au fost reţinute de poliţişti, în plină activitate de descărcare a coletelor cu cocaină din container, având în intenţie să le plaseze într-un autoturism ce urma să părăsească ţara noastră către Europa de Vest. Cercetările continuă, sub directa supraveghere şi coordonare a procurorilor DIICOT. Menţionăm că mâine, 14 mai a.c., vom reveni cu noi detalii despre această captură impresionantă de cocaină, precum şi cu imagini din timpul operaţiunii.POLITIA ROMANA – SERVICIUL COMUNICARE PUBLICĂ


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut