Începând de mâine, 29 mai 2025, activitatea de preluare cereri pentru emiterea și obținerea cărții electronice de identitate devine accesibilă la nivelul altor 9 municipii reședință de județ.
Astfel, cetățenii români care au domiciliul stabilit la nivelul județelor Bacău, Caraș-Severin, Galați, Gorj, Ialomița, Neamț, Sibiu, Suceava sau Vaslui, se pot programa online prin intermediul portalului de servicii electronice al Ministerului Afacerilor Interne accesând link-ul: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/ .
Cetățenii pot solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate chiar dacă documentul de identitate, pe care îl au în posesie, se află în termen de valabilitate.
Reamintim:
Pentru cetățenii români, începând cu vârsta de 14 ani, prima carte electronică de identitate se eliberează gratuit în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Cartea electronică de identitate se eliberează și la nivelul județelor Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Iași, Ilfov, Prahova, Timiș, respectiv municipiul București.
Principalele beneficii ale cărții electronice de identitate sunt dimensiunea standardizată, similară cardurilor bancare, siguranță sporită datorată elementelor avansate de securitate, utilizarea ca document de călătorie și pentru semnătura electronică, precum și facilitarea accesării serviciilor electronice.