Cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită

Ieri, 19.09.2011, un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava – Poliţia mun. Câmpulung Moldovenesc – Formaţiunea poliţiei rutiere a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava cu privire la faptul că o persoană cercetată pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice i-a oferit o sumă de bani pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Astfel, M.V., conducător auto depistat în traficul rutier având o îmbibaţie alcoolică de 0,45‰ alcool pur în aerul expirat, şi N. I., prieten al acestuia, i-au promis agentului de poliţie între 400 şi 500 euro dacă acceptă să înlocuiască probele biologice recoltate cu cele ale unei persoane care nu a consumat băuturi alcoolice.În baza denunţului, ofiţerii D.G.A. – Suceava, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au organizat acţiunea de prinderea în flagrant a inculpaţilor în timp ce ofereau poliţistului suma de 400 euro şi 1.150 lei.În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale faţă de cele două persoane pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255, alin. 1 Cod penal, rap. la art. 7, alin. 2 din Legea nr. 78/2000, cercetările fiind continuate cu autorii în stare de libertate. D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut