•Flagrantul a fost organizat în baza denunţului poliţistului Ieri, 8 iulie 2009, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, sub coordonarea procurorului de pe lângă Curtea de Apel Alba, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au prins în flagrant un cetăţean care a încercat să mituiască un poliţist cu suma de 1.000 lei.În fapt, M. Ş. a fost depistat de o echipă de control, la data de 20 iunie a.c., pe raza municipiului Alba, în timp ce transporta mărfuri pentru care nu deţinea documentele prevăzute de lege. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de transport de mărfuri fără licenţă de transport. Ulterior, M.Ş. l-a contactat pe agentul constatator, în repetate rânduri, cu promisiunea că îi va oferi o sumă de bani dacă nu mai continuă cercetările în cauză. Poliţistul, ofiţer în cadrul I.P.J. Alba, a refuzat să se lase mituit şi a făcut denunţ.M.Ş. a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 255 al.1 C.P., urmând ca astăzi, 9 iulie 2009, să fie prezentat Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. D.G.A. – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Cetăţean prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un poliţist
Alte articole: