„Comerţ” cu medicamente susceptibile a fi contrafăcute

Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor din cadrul I.G.P.R. efectuează cercetări într-un dosar penal, privind contrafacerea unor medicamente.Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor – Inspectoratul General al Poliţiei Române efectuează cercetări cu privire la comercializarea, de către mai multe societăţi comerciale din România, a unui medicament, soluţie injectabilă în seringă preumplută, susceptibil a fi contrafăcut.În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, contrafacere de medicamente şi punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 241/2005, Legea nr. 95/2006 şi din Legea nr. 84/1998.Cercetările sunt desfăşurate de către poliţişti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut