Comunicat de presă

Echipe operative mixte din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în cooperare cu alte instituții ale statului, acționează zilnic, la nivel național, pentru combaterea activităților ilicite în domeniile specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În perioada 11-13 decembrie, peste 2.400 de polițiști, alături de jandarmi, polițiști de frontieră, dar și reprezentanți ai gărzilor forestiere, ROMSILVA și ocoalelor de regim, au efectuat controale, la nivel național, pentru depistarea și sancționarea încălcărilor legale, având în vedere că, în această perioadă a anului, se înregistrează o intensificare a  activității ce vizează fondul forestier.

Astfel, pe parcursul celor trei zile, ca urmare a misiunilor și controalelor efectuate, au fost constatate 131 de infracțiuni și au fost aplicate 4.437 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 210.000 de lei, 186 dintre acestea fiind la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Ca măsuri complementare la sancțiunile aplicate de echipele operative, s-a confiscat material lemnos în valoare de aproximativ 240.000 de lei, brazi, în valoare de peste 117.000 de lei, precum și 4.869 de kilograme de cetină.

Misiunile structurilor Ministerului Afacerilor Interne continuă și vor fi intensificate în perioada următoare pentru prevenirea, depistarea și sancționarea faptelor ce contravin legii și prin care se prejudiciază patrimoniul forestier al statului.

Încurajăm cetățenii să vină în sprijinul nostru și să semnaleze autorităților orice abatere pe care o sesizează, fie că e vorba de transport ilegal de material lemnos sau alte activități care ridică suspiciuni cu privire la legalitatea lor.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut