Comunicat de presă

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat, în cursul zilei de ieri, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență.

Astfel, angajații MAI au intervenit la 3.692 de evenimente, 2.263 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.429 circumscrise situațiilor de urgență.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 64.946 de persoane, care au intrat în țara noastră, dintre care 7.365 de cetățeni ucraineni. Totodată, pe sensul de intrare în România, au tranzitat frontiera 25.883 de mijloace de transport.

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen, sens în care nu există o evidență a acestor pasageri.

În ultimele 24 de ore, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.304 de verificări, fiind returnate 51 de alerte, dintre care 5 referitoare la persoane date în urmărire, 5 la persoane dispărute, 5 la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 3 referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere și au reținut 462 de permise de conducere, dintre care 34 pentru consum de alcool și 8 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. Totodată, au fost retrase 377 de certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 680 de posibile infracțiuni, aproximativ 22 % dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 147 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, s-au dispus măsuri preventive pentru 65 de persoane și au fost depistate 24 persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 8.709 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3.4 milioane de lei.

La rândul lor, pompierii au efectuat 158 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 23 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 531 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 388.600 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 30 pentru stingerea de incendii și 11 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 14 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 9 misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29,4 %.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 159.341 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 118 fiind acordate în ultimele 24 de ore.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut