Comunicat de presă

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave.

Într-unul dintre dosare, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (Serviciul de Investigații Criminale Sector 5) pun în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.

La acțiune participă luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție 17, 18, 19 și 24 și polițiști din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente din cadrul Poliției Capitalei.

De asemenea, activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

În cursul zilei de ieri, personalul operativ al MAI a intervenit la 4.000 de evenimente, 2.433 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.567 circumscrise situațiilor de urgență.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 68.815 de persoane, care au intrat în țara noastră, dintre care 8.255 de cetățeni ucraineni.

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen, sens în care nu există o evidență a acestor pasageri.

În aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, fiind returnate 40 de alerte, dintre care una referitoare la persoane care erau date în urmărire, 3 la persoane dispărute, 5 la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 3 referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

În acțiunile desfășurate, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere, dintre care 165 pentru consumul de alcool și 17 pentru consum de droguri sau substanțe interzise.

De asemenea, au fost retrase 523 certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 826 de posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 151 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 159 de fapte penale.

Miercuri, s-au dispus măsuri preventive pentru 95 de persoane și au fost depistate 15 persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 9.971 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,9 milioane de lei.

Pompierii au efectuat 167 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 27 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 603 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 720.200 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.312 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 40 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 23 de persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 159.493 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 152 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29,3%.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut