Comunicat de presă

Astăzi, 22 decembrie a.c., purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a susținut o declarație de presă, la sediul MAI.

Regăsiți, mai jos, textul declarației:

În ultimele 24 de ore, aproximativ 15.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și reprezentanți ai altor autorități au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară, la nivel național.

La acțiunile de control au participat peste 6.700 de polițiști, 4.200 de jandarmi, aproximativ 1.600 cadre ISU, 160 de polițiști de frontieră și peste 2.500 de polițiști locali, precum și reprezentanți de la Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, ANSVSA și ai autorităților publice locale.

Au fost desfășurate peste 1.200 de acțiuni punctuale, fiind verificate aproximativ 92.600 de persoane și peste 12.400 de obiective de interes, printre care aproximativ 4.400 de terase, restaurante sau fastfood-uri.

Au mai fost verificați  6.700 de operatori economici și 224 operatori transport persoane.

În ultimele 24 de ore, s-au aplicat 6.535 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1,3 milioane de lei.

5.446 de sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție și pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea.

Din totalul de sancțiuni contravenționale, aproximativ 1.000 au fost aplicate pentru nerespectarea restricțiilor de circulație.

De asemenea, s-au întocmit patru dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Ieri, la linia telefonică gratuită la care pot fi sesizate cazurile de nerespectare a măsurilor de protecție sanitară, s-au primit 15 apeluri.  Aspectele sesizate prin aceste apeluri au fost verificate la nivelul municipiului București și a 9 județe.  Alte cinci sesizări însoțite de imagini foto/video au fost verificate la nivelul municipiului București și a trei județe.

Cele mai multe sesizări semnalau nereguli privind purtarea măștii de protecție și păstrarea distanțării fizice.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu prilejul Zilei Eroilor, detalii aici 

Percheziții într-un caz de trafic de migranți, detalii aici 

Prin intermediul serviciului de programare on-line pentru depunerea cererilor de pașapoarte, în perioada 03.06.2024-09.06.2024, au fost efectuate programări pentru 25.470 persoane

Polițiștii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei pentru peste 151.400 de persoane. Detalii aici

Pompierii militari au asigurat intervenția la peste 1.800 situații de urgență înregistrate în întreaga țară.

Bărbat reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost prins în flagrant delict, la intrarea în țară, cu 17 pistoale, calibru 9 mm și muniție  fără acte de proveniență

23.214 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, detalii aici

125 de persoane au fost prinse de structurile de ordine publică în momentul sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni, vezi aici știrea

Sari la conținut