Comunicat de presă

Luni, 14 iunie 2021, ministrul Afacerilor Interne, domnul Lucian BODE, a efectuat o vizită de lucru în județul Vrancea, în cadrul căreia s-a întâlnit cu prefectul județului și cu șefii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.

În cadrul discuțiilor, care au avut loc la sediul Instituției Prefectului – Județul Vrancea, au fost abordate o serie de aspecte legate de activitatea operativă curentă, în contextul gestionării situației generate de pandemia de Covid-19, dar și din perspectiva pregătirilor pentru sezonul de vară.

Ministrul Lucian BODE a atras atenția tuturor factorilor responsabili că este nevoie, în continuare, de menținerea eforturilor în ceea ce privește activitățile de limitare a răspândirii îmbolnăvirilor, chiar dacă cifrele zilnice arată că situația este una mult mai sigură decât acum câteva luni.

Astfel, demnitarul a accentuat importanța activităților de prevenire, aplicabile în contextul organizării de evenimente publice sau private, dar și a celor de sancționare a nerespectării măsurilor dispuse de autorități pentru limitarea răspândirii virusului.

Alte teme abordate în cadrul întâlnirii au fost siguranța traficului rutier pe cea mai importantă rută a zonei, DN2 (E85), prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul silvic, combaterea evaziunii fiscale și combaterea criminalității. Față de aceste aspecte, ministrul Afacerilor Interne a subliniat necesitatea cunoașterii permanente a situației din teren și alocarea judicioasă a resurselor disponibile la nivelul județului, pentru a asigura o prezență activă a forțelor de ordine în comunitate, menită să prevină și să descurajeze încălcarea legii.

La finalul întâlnirii, a fost adus în discuție procesul de eficientizare a activității structurilor MAI, un subiect prioritar pe agenda conducerii ministerului, raportat direct la cerințele comunității, ale cetățeanului.

În cadrul vizitei în județul Vrancea, ministrul Afacerilor Interne a participat și la inaugurarea substației de pompieri de la Tulnici, a cărei operaționalizare vizează reducerea timpilor de intervenție cu aproximativ 30 de minute pentru cei aproximativ 10.000 de locuitori ce domiciliază în comunele Tulnici, Păulești, Negrilești, Bîrsești, Vrîncioaia – sat Spinești.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut