Comunicat de presă

Începând din data de 1 iulie a.c., Poliția de Frontieră asigură verificarea autenticității și valabilității certificatelor digitale privind vaccinarea, testarea sau vindecarea, măsură ce facilitează libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19.

Triajul epidemiologic se realizează de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.

Reamintim că certificatul poate fi prezentat, la intrarea în România sau în oricare alt stat membru al Uniunii Europene, atât în format digital, pe un dispozitiv mobil, cât și tipărit pe hârtie.

Precizăm că certificatul digital nu este un document obligatoriu la trecerea frontierei, însă, cu ajutorul lui, persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19, cele care s-au recuperat după această afecțiune sau cele ce dețin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situația lor epidemiologică, într-o modalitate operativă.

Falsul și uzul de fals cu privire la aceste tipuri de documente constituie infracțiune și se poate pedepsi cu închisoare de până la 3 ani.

Astfel, în contextul activităților menționate anterior, la 20 iulie a.c., polițiștii români au fost sesizați cu privire la faptul că, în ultima perioadă de timp, medici din cadrul DSP Iași, care participau la triajul epidemiologic pe Aeroportul Iași, au constatat că o parte a cetățenilor ce revin în România din Marea Britanie și în special persoanele care aveau plecarea de pe Aeroportul Luton, prezintă o adeverință eliberată de autoritățile engleze, din care rezultă că au avut și s-au vindecat de Covid 19.

Specialiștii DSP au mai constatat, conform actelor puse la dispoziție, că pasagerii care prezentau aceste documente au avut perioada îmbolnăvirii în intervalul 15-30.05.2021, considerând prin acest lucru că actele sunt falsificate.

Lucrătorii I.P.J. Iași – Serviciul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals și uz de fals și efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

La data 22 iulie a.c., lucrători din cadrul  Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o acțiune pe Aeroportul Iași, împreună cu Poliția de Frontieră si Poliția Transporturi la un zbor dinspre Marea Britanie – Luton, iar dintre cei 44 de pasageri, 11 au recunoscut că au adeverințe false.

Dosarul penal privește în prezent 16 persoane.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

În ultimele două zile, 16 străini împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României au fost îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări . Citește aici 

Cooperare polițienească cu autoritățile belgiene, într-un caz de furt calificat și tăinuire. Vezi aici

Au fost eliberate 3.307 permise de conducere și au fost înmatriculate 7.729 de vehicule

Piloții Inspectoratului General de Aviație au fost salvat 16 persoane

Salvatorii au desfășurat 1.308 misiuni pentru acordarea asistenței medicale

Au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional

21 de persoane au fost salvate în urma intervențiilor efectivelor MAI

Siguranța cetățenilor crescută: 157 de autori de infracțiuni au fost prinși în flagrant. Citește aici

Pompierii salvatori au gestionat aproximativ 1.600 de solicitări primite din partea populației. Detalii aici

Sari la conținut