Comunicat de presă

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, cu sprijinul altor structuri ale Poliției și MAI, sub coordonarea procurorilor DIICOT, efectuează 20 de percheziții domiciliare, în județele Timiș și Gorj, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc.
6 persoane vor fi conduse la audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara. Acestea sunt bănuite de distribuirea de droguri, respectiv amfetamină, MDMA și cannabis, pe raza județului Timiș.

Astăzi, la nivel național, structurile de poliție vor desfășura în total 14 acțiuni și 57 de percheziții pe 4 domenii de activitate: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice, investigații criminale, precum și arme, explozivi și substanțe periculoase.

În ultimele 24 de ore, efectivele MAI au intervenit la 3.873 de evenimente, dintre care 2.131 de misiuni au fost circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.742 au fost intervenții în situații de urgență.

Principalele misiuni s-au axat pe salvarea persoanelor, prevenirea și combaterea infracțiunilor, creșterea nivelului de siguranță rutieră și asigurarea climatului de ordine publică.

Infracționalitate și siguranță rutieră

În urma activităților desfășurate de polițiștii din structurile de investigații criminale și dispozitivele de ordine publică au fost prinși în flagrant 120 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 130 fapte penale, și au depistat 14 persoane urmărite național sau internațional față de care s-au dispus măsurile legale.

În același interval, efectivele de jandarmi aflate în executarea atribuțiilor de serviciu au prins în flagrant 14 autori de infracțiuni care au săvârșit 14 fapte penale.

La nivelul structurilor de poliție, în ultimele 24 de ore, au fost sesizate 797 de posibile infracțiuni, peste 25 % dintre acestea, din oficiu.

În ultimele 24 de ore au continuat și acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 564 de permise de conducere și au retras 333 de certificate de înmatriculare.

În urma activităților de investigații au fost identificați 64 autori în 55 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

De asemenea, în urma activităților desfășurate de structurile MAI au fost dispuse măsuri preventive pentru 66 de persoane.

Intervenții în situații de urgență și persoane salvate

Pe parcursul intervențiilor desfășurate în ultimele 24 de ore, pompierii au salvat 9 persoane și au acordat asistență medicală de urgență pentru 1.401 de persoane.

De asemenea, polițiștii au intervenit pentru a salva o persoană dintr-un accident rutier.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 13 persoane.

În zonele montane și pe traseele turistice au acționat 171 de jandarmi.

Pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 5 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.

Sancțiuni contravenționale aplicate

În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au aplicat peste 9.200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3,3 milioane de lei.

De asemenea, luni, angajații IGSU au efectuat 154 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 36 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 620 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 129.800 de lei.

Tranzitul frontierei de stat

Frontiera de stat a fost tranzitată de 82.405 de persoane și de 32.834 mijloace de transport.

Polițiștii de frontieră au reținut, ieri, în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 112.265 lei.

De asemenea, în intervalul menționat, au fost depistați 10 migranți ilegali.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Bilanțul intervențiilor din ultimele 24 de ore. Citiți aici

Activități de prevenire desfășurate la Festivalul CF MOTO DAYS ADVENTURE FEST de la Mioveni. Vezi aici

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Vezi aici

Sari la conținut