Comunicat de presă

Astăzi, 11 februarie 2022, ministrul român al afacerilor interne, domnul Lucian Nicolae BODE a participat la Ședința Comună de Guvern România-Republica Moldova, unde a purtat discuții consistente cu omologul de la Chișinău, doamna ministru Ana REVENCO.

În cadrul dialogului bilateral s-a urmărit în mod deosebit creșterea gradului de securitate a cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, prin dezvoltarea cooperării bilaterale în spiritul Declarației privind instituirea unui Parteneriat Strategic între România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova (semnată la București, la 27 aprilie 2010).

Eforturile comune ale celor două ministere de resort se vor reflecta în perioada imediat următoare în activități destinate reducerii timpului de intervenție la urgențe, în creșterea capacității de reacție la dezastre, în reducerea criminalității organizate transfrontaliere și în prevenirea actelor de corupție și într-un număr important de activități destinate formării personalului din Republica Moldova.

Pentru a se asigura că măsurile agreate vor fi îndeplinite în cele mai bune condiții, cei doi miniștri au semnat astăzi o Declarație comună privind cooperarea în domeniul afacerilor interne, prin care au convenit un calendar de implementare a 29 de obiective din Foaia de Parcurs semnată anul trecut de cei doi miniștri de externe.

Tot astăzi, cei doi miniștri au semnat Planul de cooperare în domeniul formării profesionale pentru anul 2022, care va permite instruirea personalului MAI din Republica Moldova în România, în domenii aflate în competența IGPR, IGJR, IGSU și IGPF.

Cei doi miniștri au discutat și despre lansarea unor noi proiecte cu finanțare UE și despre posibilitatea valorificării resurselor puse la dispoziția autorităților de la Chișinău prin Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat astăzi de către premierii celor două țări.

 

             


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut