Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Efectivele MAI au intervenit la 3.799 de evenimente, 2.542 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.257 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul unităților de poliție au fost semnalate 719 posibile infracțiuni, peste 16% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu au prins în flagrant, în cursul zilei de vineri, 108 autori de infracțiuni, care au săvârșit 111 fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 20 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 49 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 43 de autori în 37 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 435 de permise de conducere și retrase 196 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii și jandarmii au constatat 5.727 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,2 milioane de lei.

Vineri, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 83 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 317 sancțiuni contravenționale în valoare de 110.700 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.010) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 45 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 12 persoane.

În ultimele 24 de ore au fost emise 15 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.381 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 62.119 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 466 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 36,3%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 29.264 de mijloace de transport și 120.956 de persoane, dintre care 10.958 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut