Comunicat de presă

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență au rămas principalele obiective ale Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Astfel, efectivele MAI au intervenit la 3.966 de evenimente, 2.611 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.355 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 769 de posibile infracțiuni, peste 24% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 135 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 125 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 79 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 43 de autori în 38 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

În ultimele 24 de ore, în urma acțiunilor de creștere a gradului de siguranță rutieră, echipajele de poliție au reținut 686 permise de conducere și au retras 279 certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.151 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 143 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 514 de sancțiuni contravenționale în valoare de 125.700 lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.158) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 34 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane.

Au fost emise 6 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 17 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.387 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 72.145 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 337 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 24,3%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 21.756 de mijloace de transport și 80.199 de persoane, dintre care 9.526 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut