Comunicat de presă

În această dimineață, structurile Poliției Române desfășoară 11 acțiuni operative și 125 de percheziții în dosare penale din domeniile combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale și transporturi.

În urma uneia dintre acțiunile operative desfășurate de polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT, 150 de persoane vor fi conduse la audieri. Dosarele instrumentate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciile Teritoriale Alba, Cluj și Galați și Biroul Teritorial Sibiu vizează comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.

Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiști din cadrul BCCO Alba-Iulia, BCCO Cluj-Napoca, BCCO Galați, BCCO Tg. Mureș, BCCO Oradea, BCCO Brașov, BCCO Timișoara, SCCO Sibiu, SCCO Satu-Mare, SCCO Harghita, SCCO Maramureș, SCCO Sălaj, SCCO Bistrița – Năsăud și SCCO Arad, la percheziții participând și efective din cadrul Jandarmeriei Române.

Acțiunea beneficiază de suportul Biroului Tehnic din cadrul DIICOT și Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

O altă acțiune operativă este desfășurată de polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov în care se efectuează 14 percheziții domiciliare, în municipiul București și  județul Ilfov, precum și activități de ridicare de înscrisuri de la 7 societăți comerciale. Aceste activități se desfășoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în declarații și uz de fals.

Faptele ar fi fost comise de către persoane implicate în operațiuni fictive de reciclare deșeuri de ambalaje și deșeuri de echipamente electrice și electronice (D.E.E.E.), cu impact negativ atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra bugetului de stat, respectiv Fondului pentru mediu.

În același timp, se vor pune în aplicare 3 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite, ce vor fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea aducerii la cunoștință a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020-2021, prin intermediul unor societăți comerciale coordonate direct sau prin interpuși, în scopul obţinerii unor sume de bani, cu titlu de bonificaţie, de la organizații care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (denumite O.I.R.E.P., respectiv Asociații autorizate), persoanele bănuite ar fi furnizat acestor entități documente justificative în care ar fi consemnat activități nereale de colectare și reciclare a 22.236.016 kilograme de deșeuri (de ambalaje și DEEE).

Prin raportarea acestei cantităţi în sistemul de transfer de responsabilitate, s-a produs un prejudiciu Administraţiei Fondului pentru Mediu, în valoare totală de 79.085.258 de lei, estimat conform prevederilor art. 9 alin. (1) lit. v) şi y) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.

La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și al Institutului Național de Criminalistică.

În ultimele 24 de ore, efectivele MAI au intervenit la 3.680 de evenimente, 2.417 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.263 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 819 de posibile infracțiuni, peste 17% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 119 autori de infracțiuni, care au săvârșit 112 fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 16 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 62 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 60 de autori în 48 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 575 de permise de conducere și au retras 224 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 6.714 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,3 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 133 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 493 de sancțiuni contravenționale în valoare de 138.000 lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.064) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 48 pentru stingerea de incendii și 4 pentru descarcerare.

Au fost emise 3 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 9 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.387 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 73.245 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 351 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 33,4%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 18.143 de mijloace de transport și 64.738 de persoane, dintre care 7.696 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut