Comunicat de presă

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Astfel, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.299 de evenimente, 2.920 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.379 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 788 de posibile infracțiuni, peste 23% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 19 persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 14 autori în 9 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 12 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 182 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 178 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut 717 permise de conducere și au retras 274 certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.290 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,2 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 7 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.154) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 82 pentru stingerea de incendii și 2 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 4 persoane. De asemenea, polițiștii au salvat 2 persoane aflate în situații critice (o persoană rătăcită/dispărută în medii ostile vieții, iar cealaltă care avea intenții suicidale).

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.388 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 78.149 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 47 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 27%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 25.967 de mijloace de transport și 97.057 de persoane, dintre care 9.553 de cetățeni ucraineni.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut