Comunicat de presă

La nivel național, în această dimineață, efectivele Poliției Române desfășoară 24 de percheziții și 6 acțiuni operative pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile criminalitate organizată, arme, explozivi și substanțe periculoase și investigații criminale.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile potrivit competențelor. Astfel, angajații MAI au intervenit la 3.552 de evenimente, 2.081 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.471 circumscrise situațiilor de urgență.

Cele mai multe dintre misiunile circumscrise situațiilor de urgență (1.212) au constat în acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, pompierii au desfășurat 63 de misiuni pentru stingerea incendiilor și 7 misiuni pentru descarcerarea persoanelor.

La nivelul structurilor de poliție au fost sesizate 803 posibile infracțiuni, aproximativ 23% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 47 de persoane.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 135 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 146 de fapte penale.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În ultimele 24 de ore, în urma acțiunilor desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, au fost retrase 266 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 462 de permise de conducere, dintre care 35 pentru consum de alcool și 8 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 7.034 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2 milioane de lei. De asemenea, pompierii au desfășurat 95 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 24 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 430 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 629.000 lei.

Pompierii militari au salvat, în urma intervențiilor în situații de risc, 12 persoane, iar personalul Inspectoratului General de Aviație, în urma celor 10 misiuni aero-medicale, au salvat 9 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.398 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 111.283 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 442 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 41,6%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 16.734 de mijloace de transport și 61.349 de persoane, dintre care 7.205 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut