Comunicat de presă

În această dimineață, la nivel național, efectivele Ministerului Afacerilor Interne efectuează 125 de percheziții domiciliare, în baza mandatelor emise de magistrați, pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice și investigații criminale.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, pun în aplicare 33 de mandate de percheziții domiciliare, în județele Argeș, Ilfov, Vrancea și în municipiul București.

Activitățile se desfășoară într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunilor de  constituire a unui grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de delapidare, înșelăciune, fals intelectual, uz de fals, instigare la fals intelectual, colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, care poate provoca o daună semnificativă calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor, deturnarea licitațiilor publice și îngroparea deșeurilor.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Craiova și Vrancea, din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, precum și de sprijinul Gărzii Naționale de Mediu și Institutului Geologic al României. Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Totodată, polițiștii de frontieră specializați în combaterea migrației ilegale din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin, efectuează 29 percheziții domiciliare în județele Timiș și Caraș-Severin într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranţi.

În perioada octombrie 2021 – martie 2023, mai multe persoane, cetățeni români și sârbi, au constituit un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României și facilitarea șederii ilegale în România.

Membrii grupului infracțional, în mod coordonat, au racolat, îndrumat, călăuzit şi transportat grupuri de migranţi, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat dintre România și Serbia, pe raza județului Caraș-Severin. Ulterior migranții erau transportați pe raza județului Timiș, de unde erau predați altor persoane în vederea scoaterii frauduloase din România, având ca destinație țări din Europa de Vest.

Au fost  interceptate  și oprite un număr de 29 de  transporturi ilegale în care au fost implicați membrii grupului infracțional, transporturi în care au fost identificați un număr de aproximativ 300 de migranţi care intenționau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană.

Peste 25 de persoane urmează să fie conduse pentru audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin.

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, pentru gestionarea a 4.065 de evenimente, dintre care 2.479 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.586 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 892 de posibile infracțiuni, 21,5% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 53 de persoane.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 159 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 174 de fapte penale.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 16 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Ca urmare a încălcării legislației rutiere, polițiștii au reținut 576 de permise de conducere (dintre care 44 pentru consum de alcool și 8 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 333 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 10.476 de abateri de natură contravențională, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei.

În același interval de timp, pompierii au desfășurat 141 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 28 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 534 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 314.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.304) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 114 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 3 persoane.

Totodată, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 15 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 15 persoane.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.402 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 124.042 de  permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 356 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 51.9%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 18.590 de mijloace de transport și 69.747 de persoane, dintre care 7.078 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Citește mai mult

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. Detalii aici

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 166 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 186 de fapte penale.

Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice. Citește mai mult

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut