Comunicat de presă

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, cu omologul din Republica Moldova, Ana REVENCO

În marja evenimentului „Black Sea and Balkans Security Forum” ce are loc la București în perioada 18-19 mai 2023, domnul Lucian Nicolae BODE, ministrul Afacerilor Interne, a avut o întrevedere cu omologul din Republica Moldova, doamna ministru Ana REVENCO.

Discuția au vizat ultimele evoluții înregistrate în cadrul cooperării bilaterale și la nivelul UE din domeniul afacerilor interne.

Cei doi oficiali au remarcat progresele înregistrate în cadrul proiectelor comune, în special cele dedicate fluidizării traficului la frontiera României cu Republica Moldova, cu accent pe realizarea controlului coordonat în punctul de trecere al frontierei de stat Albița (România) – Leușeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România.

Au fost trecute în revistă și progresele înregistrate în cadrul cooperării polițienești bilaterale, precum și în domeniul pregătirii polițiștilor din Republica Moldova.

Un alt aspect important în actualul context regional a vizat consolidarea securității Republicii Moldova, foarte importantă fiind creșterea și consolidarea rezilienței în fața amenințărilor hibride și a celor din spațiul cibernetic.

La rândul său, doamna ministru Ana REVENCO a transmis mulțumiri pentru sprijinul și expertiza furnizată de MAI în domeniul afacerilor interne, inclusiv în contextul procesului de aderare la UE.

În cadrul discuțiilor, demnitarul român a subliniat importanța dezvoltării pe mai departe a cooperării dintre statele membre UE, Moldova și Ucraina pentru diminuarea riscurilor și amenințărilor infracționale și a reiterat susținerea MAI pentru dezvoltarea activităților Centrului de sprijin UE pentru securitatea internă și gestionarea frontierelor din Republica Moldova (Hub-ul de Securitate).

La finalul întrevederii a fost reafirmat angajamentul celor două părți de a acționa pentru implementarea eficientă a măsurilor comune menite să contribuie la asigurarea siguranței și bunăstării cetățenilor din România și Republica Moldova.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut