Comunicat Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

În referire la unele informațiile apărute astăzi în mass-media, facem precizarea că prezența cetățenilor în fața sediilor serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor București și Ilfov se datorează măsurilor de protecție implementate în vederea prevenirii și limitării răspândirii coronavirusului (numărul maxim de persoane care se pot afla simultan în incinta instituției fiind de 90).

Solicitările cetățenilor pe linie de înmatriculări și permise depuse la serviciile publice comunitare se soluționează, preponderent, în baza programărilor online, prin intermediul site-ului oficial www.drpciv.ro

Cererile adresate serviciului public comunitar București sunt preluate atât în baza  programărilor online cât și în sistem bon de ordine. Accesul în incinta instituției se face controlat și cu respectarea tuturor măsurilor de protectie, respectiv:

  • purtarea măștii de protecție atât în spații deschise cât și în spații închise.
  • păstrarea distanței minime de 2 metri între persoanele care se află atât în sediu cât și în exteriorul acestuia etc.

Reamintim că, potrivit art.4 alin (5) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, valabilitatea permiselor de conducere și autorizațiilor de circulație provizorie emise de serviciile publice comunitare se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

În scopul protejării sănătății fiecăruia dintre noi, adresăm rugămintea cetățenilor ca, în timpul în care se află la sediul serviciilor publice comunitare, atât în incintă cât și în exteriorul acestora, să respecte cu strictețe măsurile recomandate cu privire la distanțarea fizică și portul obligatoriu al măștii de protecție!

 

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut