Conduceţi în siguranţă!

Poliţia Rutieră a suplimentat în acest weekend numărul de echipaje de poliţie ce vor acţiona pe „Autostrada Soarelui”, pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului / În scopul asigurării respectării regimului legal de viteză, poliţiştii vor folosi toată aparatura video de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare.În scopul asigurării fluenţei traficului rutier şi, mai ales, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii Secţiei de Poliţie Autostrăzi vor intensifica în acest week-end, acţiunile de combatere a indisciplinei rutiere pe A2, sancţionând cu fermitate abaterile conducătorilor auto care pun în pericol siguranţa rutieră, conform legislaţiei în vigoare. Acţiunile ce vor fi derulate în trafic de către poliţiştii rutieri vor avea, în principal, un caracter preventiv, în scopul conştientizării conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie şi determinării acestora să adopte o conduită responsabilă şi preventivă în trafic. În scopul creşterii gradului de siguranţă rutieră pe A2, având în vedere că pe acest tronson de drum sunt estimate aglomerări, în acest weekend va fi suplimentat numărul de echipaje poliţie rutieră, pregătite să asigure un dispozitiv rutier flexibil care să fie în măsură să combată principalele cauze generatoare de evenimente rutiere, să sancţioneze cu fermitate încalcarea normelor de circulaţie pe drumurile publice şi să asigure siguranţa circulaţiei în punctele sau zonele cu risc mărit de victimizare sau atunci când acest lucru se impune.Poliţiştii vor folosi aparatura video de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Astfel, în cadrul acţiunilor vor fi utilizate mai multe radare „în cascadă”, printre care şi sistemele de măsurare a vitezei de tip „TRU-CAM”, care măsoară viteza autovehiculelor prin sistemul undelor laser.Totodată, participanţii la trafic vor fi informaţi permanent cu privire la valorile de trafic rutier şi eventualele rute ocolitoare prin intermediul Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.RECOMANDĂRI:Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei Rutiere, recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase. Poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule. Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra respectării regimului legal de viteză întrucât viteza execesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi luneta maşinii care trebuie să funcţioneze foarte bine. Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere. Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut