TITLU PROIECT: Consolidarea capabilităţilor analitice în contextul intensificării ameninţărilor
de tip asimetric si hibrid (ANALYSIS), cod proiect IS336A_03
FINANŢARE: Programul Naţional 2021-2027 Securitate Internă (FSI)
PERIOADA DE IMPLEMENTARE: ianuarie 2025 – ianuarie 2026
BENEFICIAR: Direcţia Generală de Protecţie Internă
COBENEFICIARI: Serviciul Român de Informaţii – U.M. 0929, Direcţia Generală Management Operaţional si Inspectoratul General al Poliţiei Române BUGET TOTAL PROIECT: 5.138.172,00 lei
- Finanţare europeană nerambursabilă: 3.853.629,00 lei;
- Finanţare naţională nerambursabilă: 1.284.543,00 lei.
Proiectul îşi propune dezvoltarea capabilităţilor analitice ale MAI şi SRI în scopul contracarării ameninţărilor hibride şi asimetrice, inclusiv a acţiunilor radicale-extremiste şi facilitarea interoperabilităţii, a răspunsului interinstituţional coordonat bazat pe înţelegere comună si abordarea unitară a acţiunilor de identificare si combatere a acţiunilor radicale, asimetrice si hibride.
Obiectiv general: Îmbunătăţirea rezilienţei împotriva ameninţărilor asimetrice si hibride în vederea menţinerii unui nivel ridicat de securitate la nivel naţional si european.
Obiective specifice:
- Alinierea capacităţilor tehnice ale DGPI si DGMO la instrumentarul utilizat de către ceilalţi parteneri instituţionali pentru detecţia ameninţărilor asimetrice si hibride prin intermediul unor aplicaţii digitale avansate de analiză a informaţiilor, în scopul facilitării abordării unitare si a asigurării unui răspuns interinstituţional integrat;
- Dezvoltarea unui nivel ridicat de expertiză privind analiza informaţiilor (strategică, operaţională si OSINT) în rândul specialiştilor cu atribuţii în contracararea ameninţărilor de natură hibridă sau asimetrică, angrenaţi în operaţiuni de identificare si corelare a alertelor si incidentelor de natură hibridă sau asimetrică, la nivel naţional si internaţional.
Rezultatele proiectului constau în achiziţionarea de licenţe software pentru DGPI si DGMO dedicate procesării, integrării, validării si valorificării datelor provenite din multiple surse si instruirea unui număr de 136 de persoane din cadrul MAI si SRI în analiza informaţiilor.
Finanţarea nerambursabilă asigurată din Programul Naţional 2021-2027 Securitate Internă – www.fed.mai.gov.ro în baza contractului de finanţare încheiat cu Autoritatea de management Afaceri Interne – Direcţia Fonduri Externe Nerambursabile din Ministerul Afacerilor Interne.