Constanta. Acțiune de amploare pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise

În noaptea de 1 spre 2 mai a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de amploare pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Acțiunea a fost coordonată de polițiștii Direcției Rutiere din Poliția Română, iar la activitățile desfășurate au participat polițiști rutieri din județele Constanța, Ilfov, Călărași, Brăila, Galați și din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere de circulație, cu precădere în stațiunile de pe litoralul Mării Negre.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate zece sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 10 permise de conducere, au fost retrase patru certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost constatate cinci infracțiuini la regimul circulației rutiere.

Exemple:

La data de 1 mai a.c., în jurul orei 22.15, polițiștii au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism, în stațiunea Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 1 mai a.c., în jurul orei 23.15, polițiștii au identificat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism în stațiunea Mamaia.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

17 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 33.000 de verificări. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 544 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.993 de evenimente. Detalii aici

Sari la conținut