Control IGPR la magazinele care comercializeaza diverse produse cu posibil conţinut psihotrop

În referire la situaţiile semnalate în presa centrală privind existenţa unor magazine prin care se comercializează diverse produse cu posibil conţinut psihotrop, Serviciul Comunicare Publică al Inspectoratului General al Poliţiei Române este împuternicit să facă următoarele precizări:Structurile antidrog din cadrul Poliţiei Române au efectuat verificări la magazinele care comercializează astfel de substanţe încă de la obţinerea primelor informaţii şi indicii privind situaţia menţionată anterior, iar în urma analizelor de laborator s-a constatat că respectivele substanţe nu sunt înscrise în tabelele anexă ale Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi ale Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, nefiind recunoscute de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca făcând parte din categoria stupefiantelor ori psihotropelor, motiv pentru care nu sunt plasate sub control de cele două convenţii.Trebuie accentuat faptul că Poliţia Română desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, în limitele legii, substanţele la care se face referire nefiind stipulate de textul de lege.Totodată, menţionăm că astăzi, 22 aprilie a.c., specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate/ Direcţia Antidrog şi ai Agenţiei Naţionale Antidrog au avut o întâlnire de lucru în cadrul căreia au fost discutate diverse aspecte privind implicaţiile consumului unor astfel de substanţe.De asemenea, Direcţia Juridică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a finalizat proiectul prin care se propune modificarea Legii nr.143/ 2000, privind includerea în tabelele anexă a unor substanţe din categoria celor amintite, document ce va fi promovat spre adoptare în cel mai scurt timp.SERVICIUL COMUNICARE PUBLICĂ – I.G.P.R. E-mail: presa@politiaromana.roTelefon: / Fax: 021-316.66.65


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut