Declarație de presă

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a susținut la data de 9 august a.c. o declarație de presă.

Regăsiți mai jos textul integral al declarației:

Vă mulțumim că ați acceptat invitația de a participa la această declarație de presă prin care conducerea ministerului transmite mulțumiri efectivelor care au acționat în ultimele zile pentru protejarea cetățenilor din întreaga țară, într-un context extrem de dificil.

Structurile MAI sunt întotdeauna acolo unde este nevoie pentru a proteja cetățenii, fie că vorbim de mitinguri ad-hoc, de manifestări sportive, culturale ori religioase, evenimente private sau alte procesiuni.

Fiecare aglomerare de oameni presupune anumite riscuri, dar de fiecare dată, structurile MAI au acționat astfel încât să reducă aceste riscuri, iar oamenii să nu aibă de suferit.

Așa cum știți în ultimele zile în spațiul public structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost ținta unor critici, multe persoane încercând să acrediteze ideea că lucrurile nu sunt eficient gestionate, iar polițiștii și jandarmii ar putea scăpa situația de sub control.

În ciuda criticilor din spațiul public, efectivele MAI au demonstrat  că  au  capacitatea  de a gestiona eficient situația din teren și datorită modului în care au acționat nu s-a produs niciun incident semnificativ.

Colegii noștri au luat măsuri concrete de prevenire  astfel încât astăzi să  NU  vorbim din nou de alte victime omenești, scandaluri sau tulburare gravă a ordinii publice.

Poliția și Jandarmeria au la îndemână metode specifice pentru a ajunge la un rezultat bun.

Criticile din spațiul public pot fi constructive dacă sunt realizate cu bună credință și întotdeauna ne-am autosesizat dacă a fost necesar.

Ordinea publică a fost păstrată și nu am avut situații de risc pentru oameni, ceea ce demonstrează că polițiștii și jandarmii     și-au făcut datoria! Persoanele care nu au respectat reglementările legale au fost sancționate.

Suntem aici pentru a proteja cetățenii României și nu vom tolera încălcarea legilor!

Declarații de presă, la sediul MAI

Declarații de presă, la sediul MAI

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Duminică, 9 august 2020


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost efectuate peste 30.000 de verificări cu aplicația eDAC. Citește aici

Polițiștii rutieri au reținut 547 de permise de conducere. Detalii aici

În ultimele 24 de ore au avut loc 4.666 de intervenții. Detalii aici

Traficul la frontieră în data de 07 mai 2024. Citește aici

Peste 1.700 de intervenții gestionate în doar 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut