Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, a primit joi, 28 iunie a.c., la sediul instituţiei, o delegaţie a Serviciului de Securitate Naţională a Republicii Irak. Cu această ocazie, au fost dezbătute o serie de teme de interes comun referitoare la dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre cele două părţi, în contextul mai amplu de stabilizare şi reconstrucţie instituţională pe care îl traversează Republica Irak. Referindu-se la modernizarea Ministerului de Interne irakian, oaspeţii s-au arătat interesaţi de a coopera cu partea română în domenii precum pregătirea personalului poliţienesc, securizarea frontierelor de stat, managementul crizelor şi protecţia infrastructurilor critice. În context, au fost amintite cursurile organizate de Jandarmeria Română în domeniul afacerilor interne, sub patronajul misiunii „Eujust Lex” – European Union Integrated Rule of Law for Iraq.De asemenea, au fost purtate discuții privind posibilitatea dezvoltării cadrului juridic bilateral dintre cele două ţări în domenii precum combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a spălării banilor.Partea română şi-a manifestat deplina disponibilitate de a continua eforturile destinate consolidării unei noi societăţi pe baze democratice şi stabile în Irak.Alături de șeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, la întrevedere au mai participat, din partea delegaţiei române, şi reprezentanţi ai conducerii IGPR, IGPF, DGIPI, IGSU şi IGJR.
Delegaţie a Serviciului de Securitate Naţională a Republicii Irak, la sediul M.A.I.
Alte articole: