Discursul vicepremierului Gabriel Oprea la inaugurarea punctului de trecere a frontierei Lunga

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, a participat sâmbătă, 8 noiembrie a.c., la inaugurarea punctului de trecere a frontierei Lunga, din județul Timiș, deschis în regim de trafic internaţional la graniţa cu Republica Serbia.Redăm, în continuare, mesajul adresat de viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, la această ceremonie:”În luna iulie, am participat cu delegația oficială, condusă de domnul prim-ministru Victor Ponta, la Belgrad, unde am primit sarcina pentru ca împreună cu omologul meu sârb să deschidem cele 3 puncte de trecere a frontierei pe care le inaugurăm astăzi. La jumătatea lunii octombrie, m-am întâlnit, la București, cu ministrul de interne al Republicii Serbia, prilej cu care am abordat diferite teme legate de cooperarea în domeniul afacerilor interne, inclusiv din perspectiva îmbunătăţirii condiţiilor de tranzitare a graniţei de către cetăţenii ambelor state.Deschidem, astăzi, cele trei puncte internaționale de trecere a frontierei la Balcani, Foeni și aici la Lunca. Deschiderea acestor puncte de frontieră, care se adaugă cele 5 deja existente, este în beneficiul cetățenilor noștri aflați de-o parte și de alta a granițelor naționale. Așa cum subliniam și în discuțiile cu prietenul meu, domnul Stefanovic, numai prin cooperare și muncă în echipă se poate câştiga lupta cu criminalitatea, inclusiv cea transfrontalieră. Doresc să îmi exprim aprecierea faţă de autorităţile locale care au acţionat cu promptitudine şi au făcut posibilă operaţionalizarea celor trei puncte de frontiera. Acest lucru s-a întâmplat chiar în condițiile în care standardele pe care le-am aplicat sunt foarte ridicate, în concordanţă cu normele Schengen. Vreau să asigur oficialităţile din Republica Serbia că Ministerul Afacerilor Interne nu va ezita să le acorde sprijin în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fără condiţionări şi fără niciun alt interes, decât acela de a oferi vechiului nostru prieten – poporului sârb – respectul şi suportul cuvenit.”


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut