Dispecerat medical integrat I.S.U. – Serviciul de Ambulanţă, în judeţul Dâmboviţa

Astăzi, 18 iulie a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa a avut loc inaugurarea dispeceratului medical integrat I.S.U. – Serviciul de Ambulanţă.La acest moment inaugural, au fost prezenţi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Constantin Cătălin Chiper, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, doctor Raed Arafat, inspectorul general al I.G.S.U., colonel dr. Ion Burlui, care s-au alăturat şefilor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Teleorman, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi ai oficialităţilor judeţene şi locale.Prin crearea acestui dispecerat medical integrat se urmăreşte reducerea timpului de reacţie şi a celui de răspuns la solicitările specifice medicinii de urgenţă, îmbunătăţirea conlucrării structurilor din cele două instituţii, în domeniul primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgenţă, eliminarea suprapunerii forţelor şi evitarea disfuncţionalităţilor în cazul urgenţelor medicale, precum şi creşterea eficienţei utilizării resurselor umane, materiale şi financiare alocate de către instituţiile publice.Până în prezent, la nivel naţional au fost operaţionalizate 30 de dispecerate medicale integrate, iar în judeţul Mureş funcţionează din anul 2001 un dispecerat integrat în care operează toate serviciile de urgenţă, respectiv cele medicale şi ale I.S.U., dar şi reprezentanţi ai structurilor de Poliţie şi Jandarmerie.I.G.S.U. – Compartimentul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut