Două persoane prinse în flagrant de ofiţerii D.G.A., în baza denunţurilor poliţiştilor de frontieră

În urma denunţurilor formulate de poliţiştii de frontieră, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au surprins in flagrant două persoane, un cetăţean român şi un cetăţean maghiar, care au oferit mită 100 euro, respectiv 79.700 forinţi, pentru a nu răspunde în faţa legii. * Ieri, 06.05.2009, un cetăţean din localitatea Moisei a fost prins în flagrant, de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Anticorupţie Cluj Napoca, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, în timp ce încerca să ofere 100 euro unui agent de poliţie din cadrul IJPF Maramureş – Sectorul Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus, ca să nu i se întocmească dosar penal deoarece conducea un autoturism fără permis.Astfel, în data de 03.05.2009, poliţiştii de frontieră din cadrul IJPF Maramureş au oprit la ieşire din localitatea Moisei, un autoturism marca „Audi” înmatriculat în străinătate, condus de cetăţeanul român Ştefan H., în vârstă de 28 ani, domiciliat în judeţul Maramureş.Cu ocazia verificării documentelor autoturismului, s-a constatat că şoferul nu se afla în posesia unui permis de conducere. Pe timpul derulării cercetărilor, şoferul a promis poliţistului de frontieră suma de 100 de euro pentru a nu i se întocmi dosar penal. Poliţistul de frontieră şi-a informat imediat superiorii, care au anunţat lucrătorii D.G.A. – Serviciul Teritorial Anticorupţie Cluj Napoca, pentru organizarea şi realizarea flagrantului. În data de 06.05.2009, Ştefan H. a fost surprins în momentul în care oferea suma de 100 euro poliţistului de frontieră pentru a-l determina să nu-i întocmească dosar penal. În urma flagrantului, persoana în cauză este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, pe numele său fiind emisă ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Maramureş cu propunerea de arestare preventivă. * În urma unui denunţ formulat de un ofiţer din cadrul IJPF Satu Mare la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Teritorial Anticorupţie Oradea, un cetăţean maghiar a fost prins în flagrant de ofiţerii D.G.A. Satu Mare când oferea 79.700 forinţi drept mită poliţistului de frontieră. În data de 6 mai a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere al IJPF Satu Mare au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului ilicit cu bunuri accizabile. În cadrul acestei acţiuni, în localitatea Botiz au oprit pentru control un autoturism marca Opel Omega, înmatriculat în Ungaria. Maşina era condusă de cetăţeanul maghiar Tamas S., iar ca pasager în autoturism se afla un alt cetăţean maghiar, Gyula B., în vârstă de 38 de ani. Având suspiciuni că în interiorul maşinii s-ar afla, ascunse în locaşuri special amenajate, produse supuse accizării, autoturismul şi cei doi cetăţeni maghiari au fost conduşi la sediul IJPF Satu Mare, pentru efectuarea unui control amănunţit. În urma controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit în bara de protecţie din spate, un dispozitiv artizanal prevăzut cu supapă de presiune care ducea aparent la rezervorul de carburant. Gyula B. a declarat că a luat autoturismul de la o rudă şi că dispozitivul artizanal duce la un rezervor în care se găseşte cantitatea de 150 litri alcool etilic, pe care intenţiona să-l transporte în Ungaria. Pentru ca ofiţerul să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să nu ia măsurile legale ce se impun, cetăţeanul maghiar Gyula B. i-a oferit unui poliţist de frontieră suma de 79.700 forinţi.Ofiţerul a procedat la anunţarea conducerii IJPF Satu Mare cu privire la situaţia ivită, care au sesizat lucrătorii DGA Satu Mare, iar sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, s-a procedat la organizarea şi realizarea flagrantului. Astfel, Gyula B. a fost surprins în momentul în care oferea cu titlu de mită suma de 79.700 forinţi ofiţerului anchetator, pentru a-l determina să-şi încalce atribuţiile de serviciu.Faţă de cetăţeanul maghiar Gyula B., Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus măsura preventivă de obligare de a nu părăsi ţara şi localitatea Satu Mare pe o perioadă de cinci zile, cercetările fiind continuate în acest caz de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.Serviciul de Presa şi Comunicare-I.G.P.F. si Biroul de Relaţii Publice D.G.A.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut