Elicopter MAI în misiune umanitară

Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Administrației și Internelor, tip MI 17, va decola din București cu destinația Târgu Cărbunești, de unde va prelua două persoane, soț și soție, care au suferit arsuri grave în urma unei explozii puternice urmate de incendiu produse în apartamentul în care locuiesc. La bordul aparatului de zbor se vor afla și două echipe de medici de la UPU Floreasca. Elicopterul M.A.I. cu cei doi răniți se va întoarce la București și va ateriza pe stadionul Dinamo, victimele urmând să fie transportate la Spitalul de Arși pentru tratament specializat.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut