Cum pot beneficia titularii de pensie de bilete de tratament?

Potrivit art. 6 din H.G nr. 998/2020 privind stabilirea numărului de bilete de tratament balnear și de recuperare, a condițiilor și modului de acordare, precum și a modului de distribuire sau de decontare a acestora în sistemul pensiilor militare de stat ,,Cererea prevăzută la art. 5 lit. a), se înaintează la casele de pensii sectoriale însoțită de următoarele documente:

  1. a)   copie de pe cartea de identitate;
  2. b)   copie de pe talonul de pensie;
  3. c) copie de pe biletul de trimitere/scrisoarea medicală de la medicul de familie/medicul specialist în medicină fizică și de reabilitare;
  4. d) copia deciziei medicale de încadrare în grad de invaliditate sau a deciziei medicale asupra capacității de muncă emise în urma revizuirii medicale pentru pensionarii încadrați în grad de invaliditate, cu mențiunea de a avea înscrisă pe decizia medicală, ca recomandare specifică, necesitatea efectuării unui program de recuperare, pentru pensionarii a căror patologie impune acest tip de recomandare”.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din același act normativ ,,Pensionarii militari și persoanele beneficiare ale prevederilor actelor normative cu caracter reparatoriu care doresc să beneficieze de bilete de tratament balnear și de recuperare pentru anul următor sau de decontarea acestora înaintează cereri caselor de pensii sectoriale în evidența cărora se află, în perioada 10 septembrie-20 noiembrie a anului în curs”.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut