Sunt cetățean român cu domiciliul actual în străinătate dar urmează să revin definitiv în România. Care sunt documentele necesare pentru eliberarea actului de identitate la schimbarea domiciliului din străinătate în România?

  • cererea pentru eliberarea actului de identitate ca urmare a schimbării domiciliului din străinătate în România;
  • certificatul de naştere;
  • certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor;
  • certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz;
  • certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta de până la 14 ani, care îşi schimbă domiciliul împreună cu solicitantul actului de identitate;
  • extrasul de carte funciară sau documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă; extrasul de carte funciară trebuie să fie obţinut cu cel mult 30 de zile anterior datei depunerii cererii;
  • paşaportul românesc valabil sau expirat, cu menţionarea statului de domiciliu, în original şi copia filei conţinând date personale, sau certificatul de cetăţenie română;
  • actul de identitate şi/sau paşaportul, eliberat/eliberate de către autorităţile străine;
  • documentul cu care face dovada achitării contravalorii actului de identitate.

Lista actualizată a documentelor necesare o găsiți accesând link-ul http://depabd.mai.gov.ro/documente_necesare.html


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 18 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 155 de autori de infracțiuni. Citiți aici

Ieri, pompierii au acționat în 6 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate. Detalii aici

561 de permise de conducere au fost reținute de polițiști în ultimele 24 de ore. Citiți aici

Sari la conținut