Focuri de armă la frontiera cu Ucraina

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au desfăşurat în zona de competenţă mai multe acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, fiind reţinute în vederea confiscării peste 12.000 pachete de ţigări, în valoare de 114.700 lei.Pentru reţinerea celor implicaţi, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase două focuri de armă în plan vertical.În cauză au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă agravantă. Astfel, în seara zilei de 12.11.2012, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au organizat o acţiune tactică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, ocazie cu care au observat, pe direcţia localităţii Straja, un grup de persoane care se îndrepta dinspre linia de frontieră către interiorul ţării, transportând mai multe colete voluminoase.Persoanele în cauză au fost somate verbal de lucrătorii noştri, însă acestea au ignorat somaţiile, au aruncat coletele şi au încercat să fugă spre teritoriul statului vecin, profitând de întuneric şi de terenul accidentat şi împădurit. Poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase două focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, reuşindu-se astfel reţinerea numitului G. Gheorghe, în vârstă de 37 ani, domiciliat în comuna Straja. La cercetarea terenului au fost descoperite 4 colete cu ţigări care conţineau 7.600 pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană şi R. Moldova, în valoare de 73.500 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării. Persoanei în cauză, poliţiştii de frontieră i-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă agravantă. Tot ieri, pe timpul unei misiuni de supraveghere şi control la frontieră, lucrători din cadrul SPF Valea Vişeului au descoperit, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Valea Vişeului, zece colete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Imediat, au fost anunţate autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului. În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 4.564 pachete cu ţigări, marca Viceroy, în valoare de 41.200 lei.Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, cercetările fiind continuate de către poliţiştii de frontieră, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.ITPF Sighetu Marmaţiei


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut