Focuri de armă pentru reţinerea unui grup de migranţi

În acest weekend, poliţiştii de frontieră timişeni au depistat două grupuri de migranţi care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, cu intenţia să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen.Pentru reţinerea unui grup, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment în plan vertical.La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga şi Beba Veche, jud. Timiş, au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, două grupuri de persoane care se deplasau dinspre Serbia spre România pe jos, peste câmp. Imediat s-a declanşat o acţiune specifică pentru reţinerea şi conducerea acestora la sediul Sectoarelor, pentru verificări. De asemenea, pentru reţinerea unui grup, a fost necesară folosirea armamentului din dotare, prin tragerea a trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.Din primele verificări s-a stabilit că cele şase persoane depistate provin din Maroc şi Afganistan şi au vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani.Cei în cauză au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi nu posedau vizele necesare.Poliţiştii de frontieră timişeni au întocmit, în ambele cazuri, lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.I.G.P.F.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii de frontieră români au participat, împreună cu autorități din mai multe țări, la destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut