Galaţi/Destructurarea unui grup infractional ce se ocupa de contrabanda cu tigari

• Poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F. Galaţi – Biroul Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere, sprijiniţi de lucrători din cadrul I.J.J. Galaţi, I.J.J. Vaslui şi Poliţia municipiului Huşi cu sprijinul consistent al S.R.I. – Direcţia Judeţeană Galaţi şi Vaslui, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au anihilat o reţea de contrabandă cu ţigări provenite din Republica Moldova;• Astfel, în perioada mai 2010 – octombrie 2011, poliţiştii de frontieră gălăţeni sub coordonarea directă a procurorilor D.I.I.C.O.T- Serviciul Teritorial Galaţi, au monitorizat şi documentat activitatea infracţională a unei grupări ce desfăşura activităţi ilegale în sfera contrabandei cu ţigări, şi care în acest interval de timp, au introdus ilegal în ţară, în repetate rânduri, însemnate cantităţi de ţigări;• Reţeaua infracţională, care acţiona pe raza judeţelor Galaţi şi Vaslui, era formată din cetăţeni români şi moldoveni şi era sprijinită de doi foşti poliţişti de frontieră şi un ofiţer activ din cadrul I.J.P.F. Vaslui; • În data de 17.11.2011 au fost efectuate un număr de 14 percheziţii domiciliare în diferite locaţii din jud. Galaţi şi Vaslui, în urma cărora poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării 1200 pachete ţigări de diferite mărci cu timbru de acciză R. Moldova, 2.800 USD falşi, o armă de vânătoare deţinută ilegal, suma de 45.000 lei, un autoturism Audi A6, telefoane mobile, diferite înscrisuri şi alte mijloace de probă;• Au fost audiate în cauză un număr de 16 persoane, iar pentru 7 dintre acestea a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore;• Valoarea totală a prejudiciului calculat până în acest moment se ridică la aproximativ 1.400.000 lei, persoanele fiind cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de iniţiere, constituire şi aderare la un grup infracţional organizat şi contrabandă în formă continuă;InvestigaţiileÎncă din luna octombrie 2009, poliţiştii de frontieră gălăţeni au intrat în posesia unor informaţii conform cărora pe raza judeţelor Galaţi şi Vaslui, acţionează o reţea de contrabandă cu ţigări provenite din R. Moldova.Astfel, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au fost demarate acţiunile specifice pentru probarea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere a membrilor reţelei. Investigaţiile care s-au derulat pe parcursul mai multor luni de zile, au scos la iveală faptul că reţeaua este formată din cetăţeni români şi moldoveni.O parte dintre membri, M.P., M.I., B.T., M.M., B. D., doi foşti lucrători ai I.J.P.F. Vaslui C.T. şi A.L. precum şi un ofiţer activ tot din cadrul I.J.P.F. Vaslui care le înlesnea transportul ţigărilor, aveau diferite roluri în cadrul grupării, ocupându-se cu trecerea ţigărilor prin alte puncte decât cele destinate controlului vamal, depozitarea acestora şi distribuirea pe piaţa neagră.În urma acţiunilor desfăşurate poliţiştii de frontieră au stabilit că gruparea a introdus ilegal în România, în mod repetat, peste 144.158 pachete cu ţigări ce au fost valorificate pe piaţa neagră. Modul de acţiune al reţeleiInvestigaţiile au scos în evidenţă faptul că această grupare infracţională era foarte bine organizată, modalitatea de acţiune fiind următoarea:- ţigările de contrabandă erau procurate de persoane din R. Moldova şi apoi erau trecute de către membrii reţelei peste râul Prut. – ţigările erau apoi transportate şi depozitate la domiciliile unora dintre membrii grupării, ulterior fiind distribuite pe piaţa neagră către diferiţi beneficiari.De asemenea, s-a stabilit că membrii reţelei au acţionat de mai multe ori în decursul lunilor de investigare. Percheziţiile În ziua de 17.11.2011, sub coordonarea directa a procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, lucrători din cadrul I.J.P.F. Galaţi – Biroul Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere, sprijiniţi de lucrători din cadrul I.J.J. Galaţi, I.J.J. Vaslui şi Poliţia municipiului Huşi au organizat şi efectuat simultan 14 percheziţii la domiciliile membrilor grupării din judeţele Galaţi şi Vaslui. Cu această ocazie, au fost descoperite şi ridicate în vederea confiscării 1.200 pachete ţigări de diferite mărci cu timbru de acciză R. Moldova, 2800 USD falşi, o armă de vânătoare deţinută ilegal, suma de 45.000 lei, un autoturism Audi A6, telefoane mobile, diferite înscrisuri şi alte mijloace de probă. ReţinerileÎn prezent, sub directa coordonare a procurorilor D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Galaţi, poliţiştii de frontieră gălăţeni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „iniţiere, constituire şi aderare la un grup infracţional organizat şi contrabandă în formă continuă”, fapte prevăzute şi pedepsite de legislaţia în vigoare. Poliţiştii de frontieră au mai stabilit că valoarea prejudiciului adus statului român este de aproximativ 1.400.000 lei. Până în acest moment, pentru 7 dintre cele 16 persoane audiate a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare. Poliţiştii de frontieră gălăţeni, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Galaţi, continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestui grup infracţional, identificarea tuturor membrilor grupării şi tragere la răspundere penală. Imagini video disponibile pe site-ul: www.politiadefrontiera.ro I.G.P.F. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții la persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Detalii aici 

33.409 verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

467 de conducători auto au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol. Detalii aici 

Peste 150 de autori de infracțiuni prinși în flagrant de efectivele MAI. Detalii aici 

Sari la conținut