Grup infracţional cu preocupări pe linia furturilor din locuinţe, depistat în flagrant

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 5, sprijiniţi de poliţişti din cadrul unor structuri operativ-informative din Bucureşti şi Prahova, au efectuat investigaţii privind un grup din trei persoane, suspecte de săvârşirea de furturi din locuinţe.La data de 14 august a.c., suspecţii au acţionat, intrând în diferite blocuri situate pe raza municipiului Ploieşti, judeţul Prahova, cu intenţia de a sustrage din locuinţe. În momentul în care au părăsit unul dintre imobile, deplasându-se cu un autoturism spre zona de sud a municipiului Ploieşti şi de aici spre ieşirea către municipiul Bucureşti, poliţiştii bucureşteni au început urmărirea acestora, oprindu-i în comuna Bărcăneşti.Suspecţii au fost identificaţi ca fiind V. Leonida, de 27 de ani, Ş. Cristian şi F. Mariana, de 30 de ani, toţi din Bucureşti. În urma controlului corporal efectuat, asupra suspecţilor s-au găsit 9.950 de lei.În urma verificărilor, a fost identificată o parte vătămată, care a declarat faptul că din locuinţă i-au fost sustraşi 10.000 de lei. Din investigaţii a reieşit că V. Leonida, prezentându-se ca angajat al unei firme de distribuţie a gazelor, a câştigat încrederea victimei, care i-a permis accesul în apartament, iar în timpul în care acesta simula verificarea aragazului, F. Mariana a sustras banii dintr-o noptieră.După imobilizarea suspecţilor, poliţiştii i-au condus la sediul Secţiei nr. 2 Poliţie Ploieşti pentru continuarea cercetărilor.Împotriva celor trei s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore, iar ieri, 15 august, suspecţii au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, fiind emise pe numele a doi dintre ei mandate de arestare preventivă, iar pentru al treilea s-a dispus obligarea de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 29 zile. Suspecţii au fost introduşi în arestul I.J.P. Prahova.D.G.P.M.B. – Compartimentul Informare Publică


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

În 18 situații pompierii au dispus măsurile necesare pentru remedierea disfuncționalităților care reprezintă un pericol pentru cetățeni.

164 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, acordate în ultimele 24 de ore.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane.  

Polițiștii rutieri au reținut 697 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol pentru cetățeni, existând riscul ca aceștia să producă accidente grave

12 persoane salvate in ultimele 24 de ore

Sari la conținut