Grup infracţional organizat, destructurat

Cinci persoane din Craiova, dintre care trei în stare de arest preventiv, sunt cercetate pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi confecţionarea ori deţinerea de echipamente hardware/software, în scopul falsificării instrumentelor de plată electronică.La data de 30 martie a.c., poliţişti din cadrul B.C.C.O. Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat o acţiune pe linia combaterii infracţiunilor la regimul instrumentelor de plată electronică.Astfel, în aeroporturile Băneasa şi Henri Coandă, din Bucureşti, au fost prinşi doi membri ai unui grup infracţional organizat, S.C.I. şi O.F.L., care intenţionau să iasă din România, cu destinaţia Bruxelles, având asupra lor dispozitive destinate fraudării terminalelor bancare şi mijloacelor de plată electronică. În urma controlului corporal şi al bagajelor acestora, poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea cercetărilor, mai multe dispozitive destinate activităţilor de skimming, componente ale acestora şi instrumente utilizate la confecţionarea unor astfel de dispozitive, un laptop şi patru telefoane mobile.Din probatoriul existent s-a stabilit faptul că suspecţii, împreună cu C.D.A., şi N.A. s-au constituit într-un grup infracţional organizat, desfăşurând activităţi de tip skimming, pe teritoriul mai multor state europene (Olanda, Germania, Italia şi Franţa).Continuând activităţile, în noaptea de 30 spre 31 martie, poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice au oprit în trafic, în municipiul Craiova un autoturism, la volanul căruia a fost identificat T.M.A. Cu ocazia percheziţiei autoturismului, au fost descoperite şi ridicate alte dispozitive pentru copierea cardurilor bancare şi părţi componente. Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit faptul că acesta a sprijinit activitatea grupului infracţional organizat, iar la data de 30 martie a.c. l-a condus la aeroportul Henri Coandă pe S.C.I..Ieri, magistraţii Tribunalului Dolj au emis pe numele lui S.C.I., O.F.L. şi T.M.A. mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, iar referitor la C.D.A.. şi N.A., instanţa a disjuns cauza, cererea de arestare preventivă a acestora urmând a fi judecată la o dată ulterioară. În sarcina celor cinci suspecţi a fost reţinută comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi confecţionarea ori deţinerea de echipamente hardware/software, în scopul falsificării instrumentelor de plată electronică.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut