Poliţiştii craioveni au destructurat, în această dimineaţă, un grup infracţional, suspectat de fapte de înşelăciune şi fals. Membrii grupului sunt suspectaţi că au obţinut hotărâri judecătoreşti împotriva mai multor primării din judeţul Dolj, pe care le-au investit cu formulă executorie.În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj – Serviciul de Investigarea Fraudelor, sprijiniţi de luptători ai Serviciilor de Intervenţie Rapidă Dolj şi Olt, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au descins la cinci locuinţe ale unor persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals, din oraşul Drăgăneşti, judeţul Olt.Astfel, poliţiştii au identificat şi condus la sediul poliţiei trei membri ai grupării, pentru audieri. Din cercetările poliţiştilor a rezultat faptul că suspecţii, prin folosirea de documente false (facturi, contracte, devize de plată), au obţinut hotărâri judecătoreşti împotriva mai multor primării din judeţul Dolj, pe care le-au investit cu formulă executorie.Astfel, în baza hotărârilor au fost demarate procedurile de executare silită, dispunându-se poprirea conturilor instituţiilor păgubite, până în acest moment fiind identificate 6 primării din judeţul Dolj.Membrii grupării sunt suspectaţi de comiterea mai multor infracţiuni de fals şi înşelăciune, faţă de aceştia urmând să se dispună măsurile legale.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice
Grup infracţional specializat în infracţiuni de înşelăciune, destructurat de poliţişti
Alte articole: