Grupare infracţională specializată în tâlhării şi furturi din ATM-uri, destructurată

Ofiţerii Direcţiei de Investigaţii Criminale şi procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică au efectuat, în această dimineaţă, 10 percheziţii domiciliare, pentru destrămarea uneia dintre cele mai importante grupări infracţionale specializată în tâlhării şi furturi din bancomate. Patru suspecţi au fost conduşi pentru audieri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., împreună cu poliţişti din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, au desfăşurat activităţi investigative şi de cercetare penală, în urma cărora a fost documentată activitatea infracţională a grupării denumite generic „GIULEŞTI”, cunoscută cu preocupări privind săvârşirea de infracţiuni de tâlhărie şi furt de bani din ATM-uri, aparţinând unor societăți bancare, precum şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.Astfel, la data de 19 aprilie a.c., în urma unei acţiuni organizate cu sprijinul structurilor de suport informaţional din I.G.P.R., al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al luptătorilor S.I.A.S., au fost efectuate 10 percheziţii domiciliare în București, Ilfov și Dâmbovița, în urma cărora au fost depistate patru persoane suspecte, respectiv, P. Dumitru, de 24 de ani, S.Adrian, de 28 de ani, F. Marius-Claudiu, de 21 de ani, L. Ionel-Dorinel, de 21 de ani, toţi din municipiul Bucureşti. Cei patru sunt suspectaţi de săvârşirea, în perioada aprilie – noiembrie 2010, a următoarelor infracţiuni: * infracţiune de tâlhărie/ în noaptea de 14 spre 15 aprilie 2010, au pătruns prin efracţie, în timpul nopţii, în incinta unei societăţi comerciale din comuna Mărăcineni, judeţul Argeş. După ce au lovit şi imobilizat agentul de pază, au sustras din bancomatul amplasat într-o anexă a societăţii, 38.300 de lei, valoarea totală a prejudiciului fiind de 55.100 de lei.* infracţiune de tâlhărie / în noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2010, în jurul orei 1,00, au forţat uşa de acces într-o agenţie bancară din localitatea Şomcuta Mare, judeţul Maramureş, pătrunzând în interior, unde l-au agresat şi imobilizat, prin legare, pe paznicul de serviciu. Suspecţii au încercat să forţeze uşa A.T.M.-ului şi, întrucât a sunat telefonul fix, au părăsit incinta, sustrăgând o unitate centrală de calculator aparţinând agenţiei, precum şi telefonul mobil, sprayul lacrimogen şi butonul de panică mobil, bunuri ce se aflau asupra paznicului.* tentativă la infracţiunea de furt calificat / În noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2010, ora în jurul orei 3.00, au încercat să sutragă valori din sediul unei agenţii bancare din comuna Bocşa, judeţul Sălaj.* tentativă la infracţiunea de furt calificat / În noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2010, au pătruns prin efracţie în incinta unei societăţi comerciale din Sibiu, de unde au încercat să sutragă bani din bancomatul situat într-o încăpere de la parterul clădirii.* infracţiune de tâlhărie și nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor / În noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2010, la sediul unei societăţi comerciale din Râmnicu Vâlcea, au atacat paznicul societăţii, pe care l-au imobilizat şi l-au deposedat de armamentul din dotare, după care au spart bancomatul dispus în clădirea de la pază şi au sustras casetele cu sumele de bani din acesta.*tentativă la infracţiunea de tâlhărie / În noaptea de 11 spre 12 noiembrie 2010, având feţele acoperite cu cagule, au pătruns în sediul unei fabrici din sectorul 6 al Capitalei, au imobilizat pompierul civil de serviciu şi au încercat să sustragă bani din bancomatul amplasat în clădirea de la intrare în incinta fabricii. Suspecţii au fost conduşi pentru cercetări la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, urmând a se dispune măsurile legale.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut