Grupare specializată în cămătărie şi şantaj, destructurată

18 percheziţii au fost efectuate în această dimineaţă în judeţul Olt, la locuinţele membrilor unui grup infracţional care, prin şantaj şi ameninţări, au deposedat de bunuri mobile şi imobile mai multe persoane. Prejudiciul stabilit de anchetatori până în prezent depăşeşte 1.000.000 de euro.În această dimineaţă, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul S.C.C.O. Mehedinţi, S.C.C.O. Gorj şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.), sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au organizat o acţiune care a vizat destrămarea unui grup infracţional format din 20 de persoane, specializat în activităţi de cămătărie şi şantaj.Astfel, au fost executate simultan 18 percheziţii domiciliare în judeţul Olt, la locuinţele membrilor grupului infracţional organizat. Cercetările efectuate până în prezent de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor din cadrul B.C.C.O. Craiova au stabilit faptul că membrii grupului infracţional organizat au desfăşurat activităţi de cămătărie şi, prin şantaj şi ameninţări, ca urmare a dobânzilor foarte mari percepute de la debitori, i-au deposedat pe aceştia de bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea acestora sau a unor rude apropiate, obţinând, în acest mod, venituri ilicite de peste 1.000.000 de euro.Pentru atragerea victimelor, liderul grupării, Constantin E., le promitea acestora acordarea de împrumuturi fără garanţii şi cu dobândă avantajoasă, respectiv 10-20% pe lună. După contractarea împrumutului, dobânzile pretinse ajungeau însă la 100-300 % pe lună.De asemenea, victimele erau constrânse să întocmească înscrisuri olografe din care să rezulte că au împrumutat sume mult mai mari, sau să încheie acte notariale, respectiv contracte de împrumut sau de vânzare – cumpărare.Poliţiştii au condus la sediul D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Craiova 14 persoane în vederea audierii, urmând a se dispune faţă de acestea măsurile legale.Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a membrilor grupării.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut