Informare ora 18,00

De la deschiderea procesului de votare, ora 07:00, şi până la ora 17:00, prin Sistemul Naţional de Raportare şi Monitorizare Evenimente au fost înregistrate 370 de sesizari referitoare la posibile încălcări ale legii. Din numărul total al sesizărilor reclamate, 183 s-au produs în mediul urban şi 187 în mediul rural. Până la ora 17:00 au fost constatate 41 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 17.600 lei, cele mai multe sancţiuni contravenţionale fiind aplicate în judeţele Dâmboviţa şi Gorj. Totodată se efectueză verificări în 35 de cazuri de posibile infracţiuni, dintre care 17 se referă la mită electorală. Pentru desfăşurarea procesului în bune condiții, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a dispus, în această săptămănă, o serie de măsuri prin care să faciliteze obţinerea cărţilor de identitate de către persoanele care nu deţin documente valabile. Serviciile de evidenţă a persoanelor asigură program de lucru cu publicul inclusiv astăzi, până la ora 21:00. La nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi al serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor de la nivelul ţării, inclusiv municipiul Bucureşti, a fost eliberat un număr total de 13.738 acte de identitate (1.303 la nivelul municipiului Bucureşti, inclusiv sediul D.E.P.A.B.D. şi 12.435 la nivelul celorlalte judeţe). Situaţia de astăzi a eliberării documentelor de identitate are următoarele coordonate:- 12.936 cărţi de identitate din care: – la nivelul municipiului Bucureşti (inclusiv sediul D.E.P.A.B.D.) – 1.157- la nivelul celorlalte judeţe – 11.779 – 802 cărţi de identitate provizorii, din care:- la nivelul municipiului Bucureşti (inclusiv sediul D.E.P.A.B.D.) – 146 – la nivelul celorlalte judeţe – 656 Totodată, precizăm că până la ora 17:00, îşi exercitaseră dreptul de vot 32 de jandarmi din totalul de 45 jandarmi, care execută misiune de instruire în Afganistan, sub egida NATO.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut