160 de infracţiuni de natură economică au fost constatate de poliţiştii de la Investigarea Fraudelor în ultima săptămână. Aproape o treime dintre acestea au fost fapte de evaziune fiscală. În perioada 31 iulie – 6 august a.c, poliţiştii structurilor teritoriale de investigare a fraudelor, sub coordonarea specialiştilor Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au desfăşurat acţiuni ce au avut drept scop prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor de natură economică. Astfel, poliţiştii au constatat 160 de infracţiuni pentru săvârşirea cărora sunt cercetate 194 de persoane, dintre acestea 19 fiind reţinute sau arestate. Majoritatea infracţiunilor descoperite în această perioadă au fost de evaziune fiscală, urmate de falsurile în înscrisuri şi înşelăciunile în relaţiile comerciale. Alte infracţiuni constatate de poliţişti au vizat încălcări ale Codului Fical şi Codului Vamal, ale Legii privind societăţile, precum şi abuzul în serviciu.De asemenea, 17 persoane sunt cercetate în 12 dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.Exemple:Trei persoane din Buzău sunt cercetate pentru crearea unui prejudiciu de peste 1.300.000 de lei prin săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosirea în interes personal a creditului societăţii.Poliţiştii din Buzău au început urmărirea penală faţă de trei persoane din localitate suspectate că, în perioada 2008-2009, în calitate de reprezentanţi legali ai unei societăţi comerciale, prin refuzul de a prezenta documentele de evidenţă contabilă organelor fiscale, nedepunerea deconturilor sau declaraţiilor fiscale, neînscrierea în jurnalele de vânzare şi cumpărare a tuturor operaţiunilor comerciale şi înregistrarea de cheltuieli fictive de la parteneri, s-au sustras de la plata obligaţiilor către bugetul de stat cu peste 1.300.000 de lei. Totodată, una dintre persoanele cercetate este suspectată că a ridicat 58.200 de lei din conturile agentului economic, bani pe care i-a folosit în interes personal. * * * Un bărbat din Hunedoara este suspectat de poliţiştii de investigare a fraudelor că a contractat în leasing, o autobasculantă în valoare de 97.850 de euro, de la o societate din Bucureşti / Fără să mai achite ratele, acesta a închiriat-o unei societăţi din oraşul Turda, contrar celor stipulate în contract.Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Hunedoara au început urmărirea penală faţă de N. Dionis, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin.1,3 şi 5 din Codul Penal.Bărbatul este suspectat de oamenii legii că a contractat în leasing, de la o societate din Bucureşti, o autobasculantă, în valoare de 97.850 de euro. Ulterior, acesta a închiriat-o, contrar celor stipulate în contract, fără să mai achite ratele, contractul fiind apoi reziliat de firma de leasing. Din verificări s-a stabilit că autobasculanta a fost închiriată unei societăţi din oraşul Turda care nu mai desfăşura activităţi la sediul declarat, aceasta fiind cesionată.Poliţiştii continuă cercetările în vederea recuperării prejudiciului şi pentru documentarea activităţii infracţionale a suspectului. * * * Cinci persoane, membre ale unui grup infracţional specializat în comercializarea ilegală de ţigări, au fost prinse de poliţişti în timp ce vindeau 100.000 de ţigarete de provenienţă Republica Moldova, pe care nu erau aplicate banderole de marcaj.Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Ilfov, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.), au reuşit identificarea şi depistarea membrilor unei grupări specializată în comercializarea de ţigări care proveneau din activităţi infracţionale.Astfel, poliţiştii i-au depistat în flagrant pe Ionel A., de 39 de ani, din Bucureşti, Marian Z., de 34 de ani, Gigi C., de 36 de ani, Daniel-Valentin D., Ioana D., de 39 de ani, toţi din judeţul Giurgiu, în timp ce comercializau 100.000 ţigarete de provenienţă Republica Moldova, pe care nu erau aplicate banderole de marcaj.Din verificările efectuate a reieşit că ţigaretele au fost transportate din Giurgiu în Bucureşti de către Gigi C., Marian Z., Daniel D. şi Ioana D. cu autoturismele personale şi vândute lui Ionel A.În urma controlului efectuat, în autoturismul lui Daniel D., poliţiştii au depistat 33.000 de lei, iar asupra suspectului au fost descoperiţi alţi 3.000 de lei, bani proveniţi din vânzarea ţigărilor.Ţigările şi banii au fost ridicaţi în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele celor cinci suspecţi, ofiţerii de investigare a fraudelor au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi comercializare de produse accizabile fără a fi marcate, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Fiscal.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice
Infracţiuni economice, cercetate de poliţişti în ultima săptămână
Alte articole: