Înşelăciune cu pachete turistice

Administratoarea unor societăţi comerciale este suspectată că a înşelat peste 120 de persoane, promiţându-le pachete turistice de vacanţă pe care nu le-a onorat.Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R. au definitivat cercetările într-un dosar penal privind administratoarea a patru societăţi comerciale cu obiect de activitate turism, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.În fapt, aceasta este suspectată că, în perioada 2008 – 2011, a indus şi menţinut în eroare 126 de persoane, în urma achiziţionării unor pachete turistice şi bilete de avion. Ca urmare a acestor activităţi ilicite, femeia a produs părţilor vătămate un prejudiciu de 317.177 de lei, 5.922 euro şi 1.770 dolari, constând în contravaloarea biletelor achitate şi neonorate.Totodată, turiştii au fost puşi în situaţii neplăcute întrucât, ajungând la aeroport, au fost în imposibilitatea de efectua zborul deoarece nu se plătise biletul, sau au ajuns la hotelurile la care se presupunea că trebuia să fie cazaţi şi au constatat că pachetele turistice erau neonorate de agenţiile de turism administrate de suspectă.La propunerea Direcţiei de Investigare a Fraudelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a pus în mişcare acţiunea penală, a emis rechizitoriul şi a sesizat instanţa competentă să judece suspecta, care în prezent este arestată preventiv.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Candidații care și-au depus cererile de înscriere la școlile postliceale ale MAI trebuie să își completeze dosarul de recrutare până la 24 octombrie 2024. Detalii aici

Efectivele MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.382 evenimente. Detalii aici

186 de autori de infracțiuni prinși în flagrant, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

743 de conducători auto scoși din trafic pentru că reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți participanți. Detalii aic3

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la emisiunea „În fața națiunii”, Antena 3. Detalii aici

Sari la conținut